|
|
||
|
CARE ODIHNEȘTE - cuvântul nu a fost găsit. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru CARE ODIHNEȘTERezultatele 1 - 10 din aproximativ 38 pentru CARE ODIHNEȘTE. Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură asupra omului mort Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură asupra omului mort Cuvânt de învățătură asupra omului mort de Antim Ivireanul Nu plângeț, că n-au murit, ci doarme. Așa au zis Fiiul lui Dumnezeu, când au văzut moartă în pat pre fata lui Iair, mai marele Sinagogului. Și așa zic și eu cătră înțelepțiia voastră, blagosloviților ascultători și cătră dumneata (curatele) și cătră cĂ©lialalte iubite rudenii, carii cu tânguiri și cu lacrămi vă întristați împreună, pentru această de bun neam și de cinstită cocoană carea s-au odihnit în Domnul. Nu plângeți, că n-au murit, ci doarme. Fericitul ei sfârșit iaste adormire, iar nu moarte. Drept acĂ©ia nu cĂ©re de la voi lacrămi, nu pohtĂ©ște suspinuri, nu priimĂ©ște întristăciune, nici plângere. VrĂ©dnici de plâns sunt limbile că n-au credință, jidovii, că n-au botez, ereticii, că sunt despărțit din brațele bisericii; pentru căci aceștea adevărat mor, aceștea iau vĂ©cinica moarte, precum zice fericitul Pavel, la al șaselea cap, cătră romani: Că cel ce au murit păcatului, au murit odată. Iar o cocoană creștinească, ca aceasta, ce s-au născut în baia sfântului botez, ce au supt laptele credinții, ce s-au hrănit în ... Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor 2 ... lucru făcea sfântul acela patriarh, carele cu atâțea ani murind înaintea lui Hristos zicea: Mântuirea ta voiu aștepta, Doamne, și oasele mĂ©le să vor odihni întru nădăjduire. Pentru care lucru mie mi să pare a fi părinții cei de demult asĂ©menea acelora pre carii îi ia și ... Antim Ivireanul - Cazanie la Vovedenie Bogorodițe noemvrie 21 Antim Ivireanul - Cazanie la Vovedenie Bogorodiţe noemvrie 21 Cazanie la Vovedenie Bogorodițe noemvrie 21 de Antim Ivireanul Puțin ajutoriu va putea lua un bogat de la un sărac și puțină laudă va auzi un cinstit de la un neînvățat. Drept acĂ©ia dară și eu, știindu-mi sărăciia bunătăților și slăbiciunea învâțâturii, stau de mă mir ce voiu face. Că de o parte uitându-mă măririlor preasfintei fecioarei Mariei ar căriia intrarea cea cu pohfală în bĂ©serică astăz prăznuim; de altă parte, văzând atâtea cinstite obraze, împodobite cu florile bunătăților și cu înțelepciune, mă spăimântez și nu cutez a grăi. Că ce tărie are ticăloasa mea limbă, a lăuda și a cinsti cu vrednicie pre una ca aceasta, carea iaste aleasă și întru tot îmbunătățată mai naite decât toată zidirea, după cum zice la Cântarea cântărilor? Sau ce putĂ©re are izvorul mieu cel cu o picătură de apă, să adape o grădină sufletească ca aceasta? Iară încăși, de vrĂ©me ce darul Duhului Sfânt, carele pururea tămăduiaște cĂ©le neputincioase și cĂ©lia care nu sunt desăvârșit le împlinĂ©ște, acelaș să-m dea și mie putĂ©re și ajutoriu, ca ... Ion Luca Caragiale - La conac La conac de Ion Luca Caragiale Din Poenița vine domol la vale Silviu cel tânăr în buiestru țâcanit... N-are de ce să gonească; soarele nu s-a ridicat nici de două sulițe; înainte de nămiezi, are să ajungă la conac, la Sălcuța, dincolo de jumătatea drumului... Acolo stă un ceas, să dea grăunțe calului; până la toacă, e-n oraș la boierul. Gândindu-se la boierul, se pipăie-n sân - legătura cu banii stă bine. A trecut de cotul dealului la câmp deschis. E a doua zi de sfântul Gheorghe. Ceru-i fără pată cât de slabă în tot largu-i de jur împrejur. La vale, în zare adâncă, sclipește undoind aerul dimineții calde, iar în păduriștea de mesteacăni de pe poala din bătaia soarelui, păsările primăverii se-ngână și care de care se-ntrec în feluri de glasuri. - Da-ncotro, -ncotro, flăcăule? întreabă cineva din urmă pe tânărul călăreț. Acesta întoarce capul. Din urmă îl ajunge un alt călăreț. De unde a răsărit omul acesta? fiindcă, tot drumul, tânărul, măcar că și-a întors privirile de multe ori pe calea umblată, ... Petre Ispirescu - Balaurul cel cu șapte capete Petre Ispirescu - Balaurul cel cu şapte capete Balaurul cel cu șapte capete de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată într-o țară un balaur mare, nevoie de cap. El avea șapte capete, trăia într-o groapă, și se hrănea numai cu oameni. Când ieșea el la mâncare, toată lumea fugea, se închidea în case și sta ascunsă până ce-și potolea foamea cu vreun drumeț pe care îl trăgea ața la moarte. Toți oamenii locului se tânguiau de răutatea și de frica balaurului. Rugăciuni și câte în lună și în soare se făcuseră, ca să scape Dumnezeu pe biata omenire de acest nesățios balaur, dară în deșert. Fel de fel de fermecători fuseră aduși, însă rămaseră rușinați cu vrajele lor cu tot. În cele din urmă, daca văzu împăratul că toate sunt în deșert, hotărî ca să dea pe fiica lui de soție și jumătate împărăția sa acelui voinic, care va scăpa țara de această urgie, și dete în știre la toată lumea hotărârea sa. Iară după ce se duse vestea în țară, mai mulți voinici se vorbiră să meargă împreună la pândă și să mântuiască țara de un așa ... Antim Ivireanul - Învățătura la sfântul părintele nostru Nicolae ... de multe fĂ©liuri și nu să pot vindeca tot cu un feliu de doftorii, așa nici cu un feliu de învățătură nu să pot odihni, nici să pot îndrepta toate firile omenești, ci unii cu un fĂ©liu, alții cu alt fĂ©l; că altă învățătură trebue bărbatului și alta ... Petre Ispirescu - Cele trei rodii aurite Petre Ispirescu - Cele trei rodii aurite Cele trei rodii aurite de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat, și avea un fecior; acesta, șezând la fereastră, vede o babă bătrână, care venea cu tivga să ia apă de la fântână. Ce-i vine lui, ia o piatră și aruncând-o către fântână, nemerește drept în tivgă, și aceasta se sparge; baba, care simțise de unde venise piatra își auncă ochii la fereastra împăratului și vede pe fiul de împărat făcând haz; atunci baba zise: - Până nu vei găsi cele trei rodii aurite, să nu te însori, dragul mamii; și se întoarse acasă tristă și fără tivgă și fără apă. Fiul de împărat, auzind acest blestem, stătu, și după ce se gândi mult timp la rodiile aurite, se aprinse dorința în el de a le vedea și de a le avea; deci se duse la tatăÂsău și-i zise: - Tată, să-mi faci trei rânduri de haine de fier, căci am să fac o călătorie mare. Și toată silința ce puse împăratul a opri pe fiul său de la aceasta, fu în zadar. ... I. C. - Vînătoarea (I. C.) Vînătoarea de I. C. Informații despre această ediție Apare în tipografia lui Anton Pann în 1846, împreună cu poemul Duhovnicul și copila , dedicate doamnei Hariclia C. Autorul nu a fost identificat. la d. H. Un bătrîn îm povestea Te uită, vezi pe vale o casă descălită Ce buruieni înnalte în podu-i se zăresc ? Cu ușile stricate și prispa năruită De scărpinări de vite ce-acum o lăcuesc ? E o căsută care o dată o fetiță De toată sărbătoarea cu drag ea o spoia, Și într-a cării umbre la sîn strîngînd pe Niță Iubirea-i cea curată nici mă-sii n-ascundea. Pe prispa astei case la lună pe recoare, Acea fetiț-o dată iubitu-și sfătuia : Nu te mai duce, dragă, în munți la vînătoare, Că de ai ști cum tremur tu milă ai avea !... Iubire, mult mi-e frică că vre o stîncă mare Sau vre o vijelie în rîpi te-or arunca, Sau vre o gîrlă iute trecînd, din rea-ntîmplare Te-o înghiți, iubite, ori ursul te-o mînca !... Tu știi că pe moș Manea mai astă primăvară Într-o adîncă vale sătenii l-au ... Ion Luca Caragiale - La hanul lui Mânjoală Ion Luca Caragiale - La hanul lui Mânjoală La hanul lui Mânjoală de Ion Luca Caragiale Apărut în 1898 Un sfert de ceas până la hanul lui Mânjoală... de-acolea, până-n Popeștii-de-sus, o poștie: în buiestru potrivit, un ceas și jumătate... Buiestrașu-i bun... dacă-i dau grăunțe la han și-l odihnesc trei sferturi de ceas... merge. Care va să zică, un sfert și cu trei, un ceas, și până-n Popești unul și jumătate, fac doua și jumătate... Acu sunt șapte trecute: ăl mai târziu până la zece, sunt la pocovnicu Iordache... Am cam întârziat... trebuia să plec mai devreme... dar în sfârșit!... de așteptat, mă așteaptă... Așa socotind în gând, am și văzut de departe, ca la o bătaie bună de pușcă, lumină multă la hanul lui Mânjoală, adică așa-i rămăsese numele; acum era hanul Mânjoloaii - omul murise de vreo cinci ani... Zdravană femeie! ce a făcut, ce a dres, de unde era cât p-aci să le vânză hanul când trăia bărbatu-său, acum s-a plătit de datorii, a dres acaretul, a mai ridicat un grajd de piatră, și încă spun ... Petre Ispirescu - Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei Petre Ispirescu - Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un moș și o babă. Ei erau săraci de n-aveau după ce bea apa. Când mălai aveau, n-aveau sare; când aveau sare și mălai, n-aveau legumă. Trăiau și ei de azi pe mâine. Ei aveau trei copii, trențăroși și nespălați, ca vai de ei. Cel mai mic se vedea a fi mai isteț decât cei doi mai mari, dară era olog de amândouă picioarele. El se numea Țugulea. Ei se învecinau cu Zmeoaica pământului. Această zmeoaică era așa de rea, încât nimeni din vecinii ei n-avea pace de dânsa. Ea le călca moșiile și le făcea fel de fel de neajunsuri. La nașterea lui Țugulea, când a venit ursitoarele, s-a întâmplat să fie p-acolo și Zmeoaica pământului. Ea auzise cum îl ursise și, de pizmă, mai în urmă, îi luă vinele și d-aia era el olog. Din acestă pricină, și fiind și săraci, unchiașul cu mătușa și copiii lor ajunseră de râsul tuturor megiașilor din sat. ... Alexei Konstantinovici Tolstoi - Ioan Damaschin Alexei Konstantinovici Tolstoi - Ioan Damaschin Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII I La slujba țării așezat Și proslăvit e Damaschin; Din toți slujbașii-n halifat El, cel mai mare, e creștin; Și cârmuirea din oraș El cu haliful o-mpărțește, Și-al stăpânirii lui părtaș În toate cele-l sfătuiește... Grădinile-i nemărginite 'I-mbracă curtea în verdeață Și veșnic verzi și înflorite Slobod mirosuri de dulceață; Lucesc într-a luminii raze Safirii mulți de pe pereți Și-n valuri roșii-sângeroase Rubinii stâlpilor măreți; De-a soarelui fierbinte-arsură Găsești odihnă ș-alinare Sub a mătasei țesătură, În umbra ei răcoritoare. Și pretutindeni, zi și noapte, Printre-a verdeții line șoapte Și printre flori, ce îți zâmbesc, Izvoare argintii țâșnesc... Dar fuge liniștea departe De Ioan căzut pe gânduri, Și pieptul lui ca-n foc îi arde... A nopții liniștite vânturi Îl duc încet pe altă cale: Ar vrea să fie în pustie, Să cânte Domnului cu jale, Uitând de-a curții bogăție, Sau într-un codru ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... |
||